Suntem handicapati?

Nu stiu cum voi, dar eu cand fac un scroll prin rubricile de stiri ma simt retard mental, sau cel putin simt ca pe noi ne au de handicapti absolut toti demnitarii si functionarii publici.

Asta-zi aflu ca primarul de Hancesti are Audi Q7, tot de la acelas primar aflu ca asta de fapt nu e masina de lux si de fapt e o masina modesta pe care si-o permite orice moldovean. Tot asta-zi am primit fisa salariala de unde mi-au fost retinute impozite in valoare de 1700 de lei, stau si ma gandesc pentru X5-ul carui demnitar vor pleca impozitele mele.

Alta stire imi spune ca Apa-Canal a umflat pierderile in retea cu vreo 20 de milioane de lei si astepata ca noi handicaptii sa le platim aceste pierderi, un reprezentant de la Apa Canal ne informeaza ca astea is aberatii si cu asta cam tot, deci trebuie sa-l credem pe cuvant.

Un sef de politie investit in functie de jumatate de an se plimba pe un S Klasse inmatriculat in Letonia (bine ca nu in Transnistria) si se jura ca cineva ii vrea raul si ca de fapt el e cel mai cisntit sef din lume.

Lupu ne spune ca daca nu e ales presedintele atunci cu noi e pizdets (pentru ce-i care inca nu si-au dat seama cu noi e pizdets deamu de cativa zeci de ani) si ca alegerile anticipate ar prezenta un dezastru (interesant pentru cine?)

Stand la intersectia dintre Bucuresti cu Armeneasca timp de 15 minute am vazut vreo zece incalcari, si anume dobitoci care merg pe contrasens si mizerii cu numere bulgaresti care opresc fix pe trecerea de pietoni la culoarea rosu a semaforului, iar primaria se plange ca n-are bani, daca ar pune cate o camera la fiecare intersectie si daca amenzile s-ar lua in serios, bugetul priamriei ar creste in cateva saptamani cat nu creste intr-un an.

Alt dobitoc isi parcheaza Mercedesul chiar pe trotuar pe Stefan cel Mare, politia la amendat cu 100 de lei. Promit cand imi cumpar masina o parchez pe scari la MAI dupa care o parchez la usa primariei (din impozitul meu imi permit sa o las pe 17 zile chiar in fata usii).

Ar mai fi multe de spus insa atit timp cat lumea e multumita ca primarul de Hancesti are Q7 si de fapt nu vede nimic rau in asta nu are rost, ce dracu a dat doar 30 de mii de USD pe ea, cam jumate din bugetul Hancestiului.

Un senator American a fost condamnat la 14 ani de inchisoare pentru ca a vrut sa-si vanda fotoliul de senator iar Papuc inca ramane a fi victima in dosarul heroina.

Te simti un pic retard? nu-i nimic, in cateva zile stirile astea au sa se consume, si nu o sa mai tina minte nimeni de Q7-le priamrului si tarifele umflate de la apa canal, doar avem griji mai importante, cum ar fi alegerea presedintelui. Rabdati tara de handicapti, munciti si platiti impozitele ca oamenii sanatosi sa poata parca unde vor si sa-si permita masini modeste de zeci de mii de dolari.

Publicat în: on 08/12/2011 at 12:01  Comentarii (4)  

Sa fim solidari. boicotam termocomul?

Vine iarna, si odata cu ea vine frigul in casa si frigul in portofele pe salarii inghetate numai ca sa intorci datorii sau sa platesti facturi la termocom care depasesc orice limita a bunului simt.

Eu nu-s prea puternic in jurisprudenta, da poate se gaseste vreo unul din voi care ar putea sa ma sfatuiasca. E nu am nici un contract semnat cu Termocom de ce ei imi livreaza caldura? numele persoanei pe care vin facturile deja de mult nu e in viata. Daca imi bag piciorul si nu platesc facturile pe caldura, odata ce eu nu le-am cerut sa-mi de caldura, pot sa am castig de cauza in judecata? care sunt caile? sau unt legi de intepretat?

P.S. Daca exista asa modalitate de ai freca pe mancaii de la Termocom, atunci hai sa fim solidari, cu cat mai multa lume in masa nu achita facturile cu atit mai rau pentru ei. Poate falimenteaza si vom primi caldura direct de la CET-uri la un pret mai mic. Fiindca eu nu inteleg de ce platesc intermediarii, oare asta nu e contrar interselor consumtaroului? Daca statu nu ne poate ocroti hai sa ne ocrotim singuri.

P.P.S. Cum adica sa nu platesti facturile, sa crapam de frig? numai nu-mi sariti in cap :) decat sa dai mii de lei pe agent termic cumparam seminee, pentru fiecare camera in parte, sa zicem ca o sa pape 500-700 lei pe energie electrica, insa asta nu sunt miile pe care le dam Termocomului, si sunt sigur ca se mai poate de gasit si alte solutii. Suntem tineri cred ca o iarna rezistam decat o viata sa induram, categoriile de oameni cu famillii, batrani, copiii, etc. nu-mi sariti in cap,puteti indura mai deprate bataia de joc in numele familiei, insa eu tind sa cred ca daca suntem solidari ii punem pe toti la punct, iar daca ne facem auziti se vor lua si masuri ca la anul sa nu ne vina energia termica prin intermediari.

E simplu. Daca vrei ca un lup sa nu aiba puterea sa te sfasie, izoleaza-l de la orice sursa de hrana :)

Publicat în: on 24/10/2011 at 17:36  Lasă un comentariu  

Despre tradatorii de neam

Fiecare tara isi are tradatorii sai, inclusiv marile puteri. Sunt sigur de faptul ca sunt Americani care vand secrete de stat Chinezilor sau Rusilor si viceversa. Ceea cu ce ne putem “mandri” noi in materie de tradatori de tara este faptul ca daca Americanii care vand secrete la alte tari sau promoveaza interese straine interselor patriei, o fac pe cai ascunse si ii papa puscaria imediat cum sunt prinsi.

La noi e invers, tradatorii taman ca sunt incurajati pentru a fi tradatori, pe ei ii tolereaza statul si societatea. Ei chiar isi fac partide, si isi fac publice finantarile lor “patriotice”. Tradatorii de azi, sunt foarte smecheri, ei sunt instruiti foarte inteligent de catre Kremlin. Ei au fost invatati sa se ascunda dupa simbolurile sacre ale romanismului, Stefan cel Mare este un simbol pe care si l-au insusit barbar tradatorii de azi, la fel ca si heraldica Moldovei medievale, este un pas inteligent deoarece toti il respecta pe Stefan cel Mare, pana si rusii il numesc “наш великий Штефан”. Un argument puternic al tradatorilor este ca Stefan a ars Bucurestiul, fiindca Romanii is tigani, cotropitori, etc. o vechea poveste cu iz sovietic. Stefan a ars Bucurestiul pentru al da jos pe Radu cel Frumos care sufla in cuc turcilor si actiona impotriva intereselor popoarelor Romanesti, fix cum o fac moldovenistii de azi, dupa inlaturarea lui Radu cel Frumos relatiile dintre Moldova si Valahia au devenit altfel deoarece pe scaun a fost pus Laiota Basarab care impreuna cu Stefan a dat pizdeala turcilor. Constat ca azi avem situatii similare, avem aceeasi Moldoveni tradatori, fix cum era Radu cel Frumos un valah tradator care o sugea de la turci, asa si asta-zi Moldovenii tradatori o sug de la rusi, pacat ca nu avem un Stefan care sa-i detroneze de la partidele lor si sa-i arunce la duba.

Tradatorii de azi traiesc cu valorile din secolul XV, ei si-au insusit toate valorile nationale de pe acele vremuri si dezinformeaza infect societatea care si asa e vai si amar de curul ei la capitolul identitate nationala. Tradatorii de azi se numesc Moldoveni, de obicei aceste grupuri sunt constituite din minoritati etnice, care nu cunosc limba, cultura, valorile Moldovenilor, si nu dau doi bani pe Moldoveni de fapt, ei instaureaza in frunte un Moldovean care sa le cante la balalaica.

Tradatorii de frunte sunt Igor Dodon, Vasile Garbuz, si mai sunt cateva rebuturi care sufla in clarinetul rusului, ei noua ne zic ca se mandresc ca sunt Moldoveni, si ca iubesc tara asta, dar nu stiu de ce toate mesajele astea le auzim de obicei in rusa, ei noua ne zic ca Romanii ne sunt dusmani, si ca noi mai degraba avem mai multe in comun cu Australienii decat cu Romanii, ei si-au insusit rolul de urmasi a lu Stefan, si-au insusit simbolurile lui, insa ei nu au insusit faptul ca Stefan apara popoarele romanesti de tradatori ca al de ei, ei nu au insusit ca patriotismul lui Stefan nu era expus in limba turca, ei nu au insusit ca nu poti fi patriot Moldovean daca esti Turc, si armata lui Stefan la fel nu era alcatuita din Turci, pe cand “patriotii” nostri si anume acei Moldoveni tradatori de tara pe care mama ia crescut cu greu, fiindca rusii ia oferit o singura posibilitate, sa fie sclava in colhoz, ne ataca idnetitatea nationala cu o armata de rusi care habar n-au despre istoria si limba tarii in care traiesc, ei javrele nestingherit isi fac azi partide care continua sa indobitoceasca tara.

Daca Dodon sau Garbuz, va vedea intr-o zi ce scriu eu, vreau doar sa le spun, ca eu sunt Moldovean,deci Roman, deci urmas al Dacilor, Getilor, Cucutenilor, etc. Eu ma mandresc ca sunt Moldovean o componenta puternica in formarea poporului Roman, eu sunt elementul care nu va permite ca voi pseudo Moldovenilor recrutati de Kremlin, sa-mi parazitati apartenenta mea etnica, Moldovenii sunt Romani, sunt latini, nu sunt slavi nu sunt Rusi nu sunt Chinezi, asta Dodon o intelege fiindca copii lui invata la Prometeu un liceu care intotdeauna s-a declarat ca un liceu Roman, ci nu la Tiraspol, un de pe Moldoveni ii invata ca sunt un popor periferic al natiunii slave. Pe voi domnii mei are sa va bata soarta, fiindca suflati in cuc cotropitorului, voi nu aveti demnitate si va-ti vandut pe 30 de arginti, insa mai aveti o sansa de a va spala pacatele. Jertfiti-va pentru tara, de altfel mai devreme sau mai tarziu se va gasi un Moldovean cu demnitate care o sa va jetfeasca pentru interesul national.

Publicat în: on 21/10/2011 at 13:52  Lasă un comentariu  

Republica defect Moldova

Imi pare rau sa constat, dar suntem un stat defect la toate capitolele fara exceptie. Daca sa luam toate tarile de pe globul pamantesc la un loc, si sa facem din ele un tot intreg nu cred ca s-ar aduna atita prostie, ignoranta, indiferenta dar cel mai grav incompetenta cat este intr-un ciot de Romanie care se numeste Republica Moldova.
-
Daca sunt savanti care se ocupa de studierea indobitocirii si degradarii unuei societati atunci locul perfect pentru cercetari ar fi Republica Moldova. Intr-un cuvant e pizda cu tara asta, e pizda cu oamenii ei, e pizda cu copii ei, e pizda cu viitorul ei si imi pare rau sa constat dar acest ciot de Romanie nu are nici cea mai mica sansa de un viitor prosper, cel putin atit timp cat nu va fi repopulata de Germani sau Japonezi.

O tanara este rapita in plina strada, un inidivid filmeaza cu telefonul pe un politist, pe un taranoi in “kojanka” si placa de inmatriculare a Mercedesului probabil care i-a fost donat taranoiului de catre Primaria Durlesti. Aceste imagini apar pe net. Indignatii? cativa activisti de pe curaj.net si ceva forumisti. Pe urma apare comunicatul de la MAI ca cica fata a furat 700 de euro de la taranoi din portofel. Sa zicem ca i-a furat, insa de ce nimeni nu-si pune intrebarea de unde are asa bani un functionar din Durlesti cu un salariu care atinge cu greu trei zerouri si cum de isi permite un Mercedes cu numere personalizate. Vreti un adevar fratilor? Daca nu s-ar fi fost filmat aceasta rapire nici un comunicat MAI nu ar fi aparut niciodata pe marginea acestui caz. Hai sa privim aceasta istorie din alt punct de vedere, sa ne punem in locul taranoiului.

Ma numesc Lionea tata meu e om cu influente si mi-a gasit si mie un loc in Primaria Durlesti, asa ca sa nu stau de-a pula la mine in sat, fiindca la “gorod” acolo misca “capiica”. Am mai facut”dviejenii” mi-am luat Mercedes sunt tare si frec botul fiecarui care imi calca pe orgoliu. IQ-ul meu cu greu depaseste 70 de puncte, si am agatat o fata pe odnoklassniki “horoshaya” chiar daca am femeie si copil mie asta mi se permite fiindca eu sunt cel mai tare, cel putin asa eram la mine in sat. Insa jita ceea pe care am agatat-o mi-a furat 700 de “evrici” din portofel. ce-i de facut? sa ma duc la politie? sa depun plangere? nu-i pentru mine, fiindca eu is mai pesdos ca toti moldovenii, eu am relatii eu am tot si eu singur pot sa-mi fac dreptate. Il sun pe “Valera” drugu meu ment, o gasim si aratam ei unde creste parul. Valera desigur nu o sa se dea cu curul la gard sa-l ajute pe Lionea, totusi sunt drugi, plus ca Valera pe langa faptul ca rapeste oameni, baga marijuana minorilor pentru a le coase doasare, si ea mita cu nesimtire habar n-are cu ce s-ar putea ocupa un politist. deci in viziunea lui Valera era normal sa vina in uniforma de servici in fata la UTM si sa incarce fortat intr-o masina civila o persoana civila. Sunt sigur de faptul ca Valera habar nu avea ca ceea ce face el este ilegal si ca fata ceea daca tare vrea scoate din stat prin CEDO vreo 1000 de dolari pentru sechestru de persoane. Ca al de Valera is 95 la suta din politisti. In Republica Moldova politistii habar nu au in ce consta munca lor, e ca si cum m-ar pune pe mine la comanda LHC ca sa accelerez protoni pentru a intelege cum a aparut universul. deci 95 la suta din politisti care sunt tinuti din impozitele noastre habar nu au in ce consta munca lor. O fosta colega de lucru care a lucrat candva la MAI mi-a povestit, ca a plecat cu cativa 10 de politisti intr-o deplasare in Germania pentru schimb de experienta si am ramas stuepfiat sa aflu ca pe parcursul sederii lor in Germania cativa din acei politisti au fost arestati fiindca au incercat sa fure din magazin. Deci cu politsitii totul e clar, asta de obicei e o masa de taranoi care cand dau de un post la oras cred ca l-au apucat pe Dumnezeu de coaie si tot la ce se pricep ei e sa sa ocupe de ilegalitati, trafic de droguri, proxenetism, trafic de fiinte umane, rapire de persoane, santaj, trafic de influenta, etc. cred ca MAI ar trebui sa faca departamente aparte pentru fiecare specialitate, pana cand avem doar politie criminala, apreciez fapta ca macar isi recunosc statutul.

Baghirov e alt caz care arata ca tara noastra e defecta. Se speculeaza ca Filat a fost la Moscova si acolo i s-a dat oridn sa-l elibereze. Poate e asa, da poate nu e asa. Asta mai putin conteaza. Conteaza faptul ca Baghirov la sigur a fost implicat in revoltele din aprilie, singur a spus-o, atunci cand comunistii faceau spume ca Romania este implicata in lovitura de stat, de fapt ei stiau ca Baghirov e implicat mai mult ca Romania in toate aceste treburi. Problema e ca toti ne au de prosti, pana si prostii ne au de prosti. Era evident ca daca Baghirov va fi arestat la domicilu el va incerca sa fuga din tara, si daca Lupu cu Zubco asa de tare il vor dupa gratii ar fi putut opri evadarea lui din tara prin influentele lor. Procuratura nu a facut nici o boaba pentru ai aduce invinuiri, nici cu dosarul 7 aprilie nu a facut nici o boaba, la fel si cu multe alte dosare de interes national nu a facut nici o boaba, si stiti de ce? fiindca daca macar unul din aceste dosare ar fi finalizat, vreun cumatru, nanas, fiu sau nepot de functionar sau deputat ar ajunge la duba. Toate ministerele si institutiile de stat sunt create din familii si neamuri dar nu din oameni competenti, de aceea Leonea si-a permis cu drugu lui Valera sa o sechestreze pe fata ceea in plina zi intr-un loc aglomerat fiindca era sigur ca el nu va pati nimic. Legile in Republica Moldova is scrise pentru noi prostii, ei sunt invincibilii, pentru ei aceste legi nu au valoare, fiindca eu fac 8 ani de duba pentru un kg de Marijuana, iar papuc plateste 6000 de lei amenda pentru 200 de kg de heroina.

Si ca sa nu zic ca de vina sunt numai ei, astia cu influente bani si cumatri, in cea mai mare parte suntem noi vinovati, fiindca permitem acestui sistem sa existe, fiindca ne revoltam numai in adancul nostru sau acasa in fata televizorului, fiindca nu ne intereseaza bunastarea si sanatea mentala a societatii, ci urmarim doar scopuri personale care sa aduca beneficii individuale, fiindca nu suntem solidari unul cu altul, si ne privim cu invidie cand cineva realizeaza mau mult decat altul.

Ar fi o prostie sa dam vina pe saracie, cica saracia il face pe om nesimtit, nu saracia il face nesimtit ci incapacitatea lui de a-si autogestiona capacitaile si de a respecta pe cel de alaturi. Din pacate nu suntem buni manageri sa ne gestionam singuri capacitatile, deoarece uniunea sovietica ne-a lasat o mostenire parazitara, o societate de sclavi care stie sa indeplineasca doar ordine, o masa care a uitat sa-si foloseasca capacitaile mentale si astepata doar ordine, o masa de oameni care crede ca statul e obligat sa faca tot pentru ei, o societate care priveste totul cu invidie si ura, si odata ce anumite elemente din societate ajung la un nivel mai inalt, atunci se reflecta adevarata fata a sa. Imi pare rau sa constat dar Leonea care a rapit-o pe fata ceea suntem toti noi, Lionea este adevarata reflectie a Moldoveanului, odata ce prindem la ranza si ceva finante uitam de adevaratele valori pe care trebuie sa le posede un homo sapiens, ce-i drept 90% la suta din populatia noastra cu sau fara bani nu poseda aceste valori, au fost treptat nimicite de la 40 incoace.

Publicat în: on 21/10/2011 at 11:46  Lasă un comentariu  

Patriotismul

Ce este patriotismul? În DEX am găsit următoarea explicaţie:

PATRIOTÍSM s. n. Sentiment de dragoste și devotament faţă de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei.

Totul e frumos şi colorat până încerci să intri în esenţa acestui sentiment. Se ştie că sentimentul de patriotism a fost în special promovat pe timpul revoluţiei franceze. Evident era un sentiment plăcut pentru acei oameni la acele vremuri să dea jos un regim monarhic care nu diferenţia un câine de un om şi să creeze o republică, care să pună valoare pe fiecare individ în parte şi să-i creeze senzaţia că fiecare indivd în societate este o personalitate şi că fiecare individ este egal în drepturi cu ceilalţi indivizi indiferent de statutul său social.

De la revoluţie până astă-zi sentimentul de patriotism a fost şi este explotat la maxim pe tot globul pământesc. Sub pretextul patriotismului se duc războaie, se dau jos regimuri, se dau jurăminte faţă de instituţii care ne dirjează, etc. Patriotismul a devneit o obligaţiune a fiecărui cetăţean, tu eşti obligat să faci armata pentru aţi apăra patria, eşti obligat să pleci la război tot în numele patriei, de fapt suntem obligaţi să facem multe chestii periculoase în numele patriei.

Individul care face aceste lucruri în numele patriei niciodata nu-şi pune întrebarea, dar ce este patria? este o stare de spirit, de dragoste faţă de popor sau poate este un sentiment de manipulare artifical inventat?

Să ne gândim o clipă la patriotismul Moldav. Mulţi dintre voi se dau patrioţi dar fară a analiza esenţa acestui sentiment. Mulţi dintre voi au să zică: Da! Eu sunt patriot şi îmi iubesc poporul, dar niciodată nu te-ai întrebat: Da poporul te iubeşte pe tine? Tu vrei să scapi ţara de comunişti şi de influenţa ruşilor pentru ca poporul tău să traiască mai bine iar poporul îi votează pe comunişti şi vor înapoi în URSS fiindcă înainte era mai bine, poporul te fraiereste la piaţă cu 300 de grame la un kilogram de banane, insă tu în continuare îl iubeşti fiindcă ăsta e poporul tău. Tu eşti gata să te duci pe Nistru şi să descarci arma în ruşi în numele patriei şi a poporului, însă când vei fi îngropat peste vreo 100 de ani poporul va ridica un centru comercial deasupra mormântului tău fără să dea doi bani pentru faptul că tu ai murit pentru el.

Patriotismul este un sentiment inventat de elitele politice pentu a influenţa şi coordona masele iar americanii care mor in Afganistan si Iraq ei nu mor pentru patrie, ei mor pentru interesele financiar- politice al unor grupuri de oameni, la fel a fost şi pe nistru, blegii de veterani încă mai cred că au aparat patria acolo, pe când ei au apărat interesele cuiva, fiindcă dacă rusul dorea să şteargă această ţară de pe faţa pamântului el avea să o facă, şi nu a facut-o doar din interse politice.

Nouă zlinic ni se bagă pe gât că suntem egali, că suntem liberi, că trebuie să ne iubim patria, că trebuie să murim pentru ea. De fapt astea sunt instrumentele cu care papuşarii din umbră conduc lumea de la revoluţia franceză încoace. Ei ne dau nouă senzaţia că suntem personalităţi pentru ca să oferim un feedback sistemului, ei nouă de mici ne impun să ne iubim patria, pentru ca să fim robii sistemului, pentru ca să mergem în războaie şi pentru ca să lucrăm motivat la dezvoltarea economiei care ţine acest sistem pe picioare. Să fim realişti noi nu putem fi egali în drepturi. Dreptatea ta se limitează la treapta ierarhică a sistemului pe care te afli. Dacă eşti un vagabond, tu niciodată nu ai să ai dreptul la o casă la un trai decent, la o maşină de lux sau la o femeie frumoasă, şi ştii de ce? fiindcă eşti în afara sistemului. Iar oamenii din afara sistemului nu pot fi patrioţi fiindcă nu fac parte din ecuaţie, chiar dacă ei iubesc poporul şi ţara în care traiesc indiferent de statutul lor social.

Publicat în: on 01/07/2011 at 19:23  Comentariu (1)  

Tolea

Dacă vrei o analiză a viitorului politic din ţară, atunci trebuie sa-l asculţi pe Tolea. Tolea nu este vreun pesudo-analist, Tolea nu este nici măcar blogger, Tolea este paznicul de la parcarea ilegală de lângă casă mea. Tolea este ucrainean si nu ştie nici o boabă româneşste, repet Tolea este paznic la parcare, insă Tolea la votat pe Chirtoacă. Da, da, aţi citit bine, la votat pe Chirtoacă, acel Tolea care este ucrainean vorbitor de limbă rusă şi lucrează paznic lângă o pracare ilegeală de lângă casa mea.

Tolea este om de aur, el ştie ce vorbeşte. Tolea a văzut toţi comuniştii la pulă, chiar aşa şi le-a spus-o beţivilor din ograda de mai la vale de parcare care l-au votat pe Dodon. Tolea zice că comuniştii belesc pula şi faptul că au luat locul trei pe ţară nu o sa-i ajute cu nimic. Tolea mi-a vorbit de reformele lui Filat (nu râdeţi Tolea ştie ce vorbeşte). Toţi ştim că după reforme multe primării vor fi lichidate, Tolea zice că vor fi lichidate toate acele primării cu primari comunişti de aia şi hămăie comuniştii şi dârdâie de frică când aud de reforma administrativă, fiindcă primăriile cu primari din AIE nu vor fi atinse ci doar acelea cu primari comunişti.

Tolea, ucrainean, vorbitor de limbă rusă vrea în NATO, asta e unica scăpare de sut laba rusului zice el. Tolea mi-a zis că NTV a pregătit un film compromiţător pentru ruşi despre începutul celui de-al doilea război mondial. Tolea ucrainean vorbitor de limbă rusă tare speră sa-i vadă pe ruşi răpuşi la pămant, preferabil de NATO cred eu. Tolea crede în viitorul acestei ţări, însă numai dacă scăpăm de cotropitorul rus, de aceea Tolea dă votul lui Chirtoacă, acel Chirtoacă care în viziunea a 90% de ruşi din ţară est fascist.

Tolea este bravo, el nu este analist şi nici blogger, el nu are nici BMW X5 cu “георгевская лента”, însă tolea judecă mai corect ca mulţi analişti şi bloggeri şi la sigur are mai mulţi creieri în cap decât un posesor de BMW X5 cu “георгевская лента”.

Publicat în: on 21/06/2011 at 18:49  Lasă un comentariu  

Hai să ne căcăm pe noi

Iaca iaca iaca, deamu de vreo jumătate de an am uitat de această pagină, insă creieraşul meu deja refuză sa mai colecteze in el toată mizeria care are loc in ţara asta.

Am să mă apuc de căcat tot ce se poate de căcat in Republica (căcat) Moldova. Cine n-are să fie de acord cu mine nu are decât să mă cace pe mine :)

O să începem cu biserica, această Înalt Prea Sfinţită Prostituţie… pardon Instituţie îmi provoacă o stare de greaţă exact ca combinaţia de un litru de rachiu cu juma de kilogram de moiva.

Daca Dumnezeu ar exista şi ar vedea cu ce se ocupă SRL-ul dat, ar muta Oceanul Pacific la hotar cu Moldova si ne-ar distruge în pula mea pe toţi.

Cum dracului aşa deschis sa aduni toata pedofilimea…. pardon iar deviez :) toată popimea si să te întîlneşti cu un candidat la primar (indiferent de culoarea lui politică) şi să ţi-o tragi in cur cu uşile inchise. Unde s-a mai vazut aşa ceva? Masa asta de clerici bisericesti ţine ţărişoara asta în evul mediu, iar cel mai trist este faptul că populaţia acestei ţări a fost atât de indobitocită de biserică ca deja a uitat ca a avut (sau poate n-a avut) cândva creier în cap.

Astă-zi biserica se pişă la modul deschis nouă în cap, după care ne rânjesc şi întind ligheanul să aruncăm un leu în el.

Dacă tot s-a ajuns ca biserica să aibă o influenţă politică atât de mare, atunci nu mai are rost sa o declarăm divizată de stat. Lasă-n puii mei şi popii să-şi facă partide (pardon am uitat, deja şi-au făcut la un loc cu Pasat) şi să mai plătească şi impozite căci javrele astea în sutane nu mai văd ce se întîmplă în jurul lor de la atâta mir sfânt pe pula lor.

În ultimii ani biserica a devenit atât de extremistă că Iranul ne-ar invidia la cât îs bolnavi de cap bărbăţeii ăştia bărboşi şi muieruştile alea in broboade care se afla de ani buni în stare de menopauză şi care vor să verse sânge de musluman exact cum făcea Ştefan. Asta se întâmplă in secolul XXI in centrul Europei. (NATO where are you? please start bombing us)

Mai departe am să mă cac pe populaţia acestei ţări. Eu înţeleg când eşti tânăr viaţa e cea mai frumoasă, însâ asta nu înseamnă că trebuie de votat comuniştii căci înainte a fost mai bine. De unde e logica asta la Moldovean? mă tem că de la rus. Toţi ştiu ca al de Voronin au vândut ţara asta pe bucăţi şi au făcut averi colosale pe spatele poporului, iar ei in continuare votează comuniştii fiindcă înainte era mai bine. Pula mea dacă tot vrei sa-ţi fie bine ca înainte, pleacă în Tailanda si croeşte-ţi o pulă în frunte, fiindcă înainte era mai bine.

Mai sunt si şmecherii al de bloggeri, artişti şi oameni de cultură, care pe data de 5 iunie au zis că na, eu nu ies la alegeri că Chirtoacă m-a dezamăgit. Şi acum uite că ne trezim cu un Dodon în fruntea capitalei din cauza dezamăgiţilor. As vrea să văd peste câţiva ani artiştii şi blogerii cum au să se mainfeste cand o sa le stea poliţia şi procuratura şi o să monitorizeze fiecare cuvânt ieşit din creierasul lor deştept.

Eu înţeleg că Chirtoacă nu e cel mai bun primar pe care l-am avut noi vreodata, insă dacă nu ieşi la vot să-l votezi pe Chirtoacă înseamnă că îl votezi pe Dodon automat, asta şi bunica mea cu 4 clase o ştie, uite că stimabilii noştri artişti şi bloggeri nu şi-au dat seama.

Şi ultima pe ce mă cac în ţara asta este pe acei oameni care veşnic bocesc că-s săraci că n-au ce mânca şi tot aşteptă ca Filat să facă ceva pentru ei. Sinistraţii de la Hânceşti sunt o parte din ei, dupa ce guvernul le-a ridicat case tot sunt nemultumiţi şi tot i-am văzut cum boceau la TV că grădina nu e arată fiindcă Filat nu le-a dat motorina promisă. Probabil asta e boala noastra seculară sa scuipăm în pod sa fim veşnic nemulţumiţi şi sî aşteptăm pe cei de sus să facă ceva pentru noi (probabil colhozuri fiindca acolo nu terbuia să gândeşti ci să dai din buci pentru bunăstarea partidului…. pardon poporului)

Să vină peste blegii ceea de la Hânceşti un dezastru ca în Japonia (teoretic nu-i posibil) ei s-ar mânca unul pe altul la propriu chiar a doua zi.

Există o singura soluţie de a scoate ţara asta din căcat, şi anume să începem a gândi cu capul nostru, să începem a munci nu doar de dragul nostru ci şi pentru binele comun şi să începem a ne respecta unul pe altul şi să nu mai aşteptăm că cei de sus să ne dea ceva. Atât timp cât nu vom avea aceste valori ne vom căca unul în cap la altul exact cum mă cac eu acum în capul vostru.

Publicat în: on 15/06/2011 at 20:36  Lasă un comentariu  

Moscalii, Blogul “Adevaraţilor Patrioţi” şi Dodon

Odata ce s-a mai schimbat situaţia pe la Chişinău (mini briza dinspre vest) “fraţii” noştri (mă refer la moscali, ruşi sau numiţii cu vreţi voi) şi-au scos tot armamentul din dotare pentru a ne ţine în rahat mai departe (altfel nu-i în interesul naţional al Rusiei).

Ei bine pe lângă faptul că mutra lui Pasat si Vladimir deamu o visez şi noaptea, deoarece o văd la fiecare colţ de stradă, moscalii mai au şi voluntari locali, care tot ţipă de pericolul iminent românesc care vine peste noi. Mă refer la Blogul Patriotilor din Moldova, adiministrat de Moldoveni pur sange crescuţi de mici în laboratoarele ultra secrete de sub Kremlin, care nu au nici o legătură cu cu Moldovenii Români, trădători de patrie. Zi de zi aceşti “adevaraţi patrioţi” scriu articole mai necajite decât soarta lor de Moldoveni pursânge. Să vă dau un titlu de articol “МОЛДОВУ СДАЛИ РУМЫНИИ” articol scris de cel mai pur Moldovean, întratât de pur încât inginerii din laboratorele secrete din Kremlin l-au catapultat la noi însă au uitat sa-i instaleze pachetul lingvistic local, aşa ca varianta asta ştie doar limba moscală, însă e “patriot adevărat”

Mai este un admin, si are numele de “Patsany s Botaniki” cu asta am spus tot. Presupun că acest personaj este unul ţintă deoarce ca un “patriot adevărat” ştie şi Româna… Pardon Moldoveneasca.

Acest blog, sau mia bine zis proiect (presupun a lui Tkaciuc, sau a unui Komsomolist, Moldovean pur sânge) te bagă într-o stare nu atât de ură cât de mirare la ce limite poate să ajungă unii oameni care nu prea se împacă cu creierii.

Un personaj mai important, pe care putem să-l vedem şi la TV şi prin ziare şi probabil la funcţia de primar în alegerile de la anul este Igor Dodon. Interesant om, o spun sincer. Tot este un Moldovean pur sânge cu copii car învaţă într-un liceu Românesc, cum de domnul Dodon a putut să-şi dea copii la un liceu unde copii lui sunt impuşi să înveţe o limbă şi o isotrie străină decât cea a “adevăraţilor Moldoveni”? nu pot să-mi explic.

Păi iată domnul Dodon (Deputat, Partidist şi nu în ultimul rând blogger) a publicat un articol “Moldova-Moldoveni-Moldovenesc” pe care după ce l-am citit nu ştiam ce să fac să plâng sau să râd. Nu vreau să povestesc amănunţit despre aberaţiile de acolo,probabil deja toţi le ştiţi. Cel mai interesant este faptul că nu prea răspunde la comentarii, sau dacă raspunde atunci numai la acele comentarii care sunt pentru mintea unui copil de 3 ani.

O chestie nu înţeleg ce au aceşti “adevaraţi Moldoveni” prin faptul că promovează ura faţă de alţi Moldoveni mai puţin “adevăraţi”? Ei promovează interesul moscalului, şi îl prezintă într-o lumină mai ceva decât biserica pe Isus, iar când aud de Români fac spume “roşie” la gură. Poate îmi explică cineva?

Rusia ar trebui să le ofere pensie acestor voluntari care involuntar îşi trag ţara în râpa de sub laba marelui urs. Ei strigă că vin Românii să ne cotropească, ca ţara noastră îşi va pierde independenţa, însă ei nu văd că ţara deja este cotropită (fact, armata a 14-a e pe Nistru) si nu este independentă cam de pe 21 Iulie 1992.

Publicat în: on 22/07/2010 at 20:32  Lasă un comentariu  

Ruşii şi-au primit palma, bravo domnule Preşedinte

De mult nu am mai întrat pe blogul meu, nu aveam chef sau nu prea aveam timp, însă reacţia imperiului la decretul lui Mihai Ghimpu m-a făcut sa-mi iau o clipă liberă şi să arunc şi eu doua copeici sovietice la reacţia dobitocilor din duma de stat rusă.

Deja mă aştept la reacţiile comilor si pseudo democratilor că uite bre eram în aşa relaţii bune cu ursul mare şi fascistul de Ghimpler le-a stricat. Ursul zice că “Este un act planificat al unei campanii politice, îndreptat împotriva relațiilor moldo-ruse, o încercare directă de denaturare a istoriei mondiale”. Pactul Molotov-Ribbentrop care a fost ţinut în secret până a fost castrat ursul oare nu a fost o denaturare a istoriei mondiale? Ce au ei în vedere prin denaturarea istoriei mondiale? Adevarul este ca Germania a atacat URSS-ul paşnic iar denaturarea istoriei este ca Germania cu URSS au împarţit Europa în doua? As vrea sa primesc la aceste întrebări nişte răspunsuri chiar de la acel deştept car şi-a permis să spună asta. Adevarul este că dreptatea e de partea învingatorilor (Chiar dacă dreptatea e o mare minciuna), şi Germania şi Russia au fost (Rusia mai este de facto) ţări de ocupaţie numai că Germania şi-a luat lecţia iar Rusia încă se mai strofoleşte la micuţile ţări cândva ocupate.

M-a indignat şi faptul că cică decretul lui Ghimpu (sic) “reduce posibilităţile de soluționare a conflictului transnistrean”, trebuie să fii un om foarte naiv sau foarte prost dacă crezi că Transnistria va reveni Basarabiei înapoi asa cum vrea ţara noastră, adevărul este că Transnistria nu va reveni niciodată Basarabiei cel puţin fără armată rusă sau ca subiect federal aşa cum şi-o doresc ruşii, asta o ştiu toţi şi Ghimpu şi Lupu şi Filat şi Voronin şi deştepţii din duma de stat rusă care ne au de prosti prin aşa declaraţii.

Văd că iar s-au legat de vinurile noastre ruşii, vor să le facă un control mai sever, blocati-ne moscalilor. Vinurile moldoveneşti nu merită să treacă prin rât la ruşi, mai rău nu o să ne fie, de 20 de ani sunetm o ţară vai si amar numai din cauza rusului si a a conflictelor intenţionat create pentru a ne ţine sub sfera lor de influenţă. Pentru ruşi suntem doar o regiune de unde se poate de atacat Europa mai mult nimic, suntem “maldavaşki” care pun pe picioare Real Estate-ul moscovit, nu odată am auzit de la ruşi că dacă nu ar fi fost ei noi am fi încă în copac, uite că au fost ei şi mai suntem încă în copac iar pentru Mihai Ghimpu nota 10 din partea mea si votul garantat doar din simplul motiv că a avut curajul sa-i dea o palmă ursului.

Publicat în: on 30/06/2010 at 15:18  Lasă un comentariu  

Fotbalul ne uneste pe toti sau “нашы гимповских ибут”

Am avut onoarea sa plec pe 8 mai la Balti impreuna cu Galeria de fani “Oastea Fiara” la meciul dintre Olimpia Balti si Zimbru Chisinau. Atmosfera a fost una deosebita, spiritul de Ultras s-a simtit incepand cu imbarcarea in autobus pana la debarcarea din el noaptea tarziu.

M-a impresionat faptul ca am vazut la un loc nationalisti Romani in tricouri cu Corneliu Zelea Codreanu si cu tricolor Romanesc legat la incheietura mainii cat si nationalisti Rusi cu tricouri “узники совести” si cu tricolor rusesc la incheietura mainii, care se intelegeau intre ei de minune. Un lucru cert l-am observat ca aveau un dusman comun, si anume comunismul, sau radicalii de stanga.

Acesti tineri sunt niste personalitati destul de intelegente si mature cu care sunt sigur ca ai avea ce vorbi pe multiple teme, nu doar fotbal sau extremism. Putini dintre ei aveau mai putin de 20 de ani, niste tineri bine formati cu viziuni bine definite.

Si iata-ne in Balti. Numele de “Русский город” mi s-a reconfirmat inca odata, peste tot unde mergeai se vorbea rusa, Marsul de pe strada 1 mai pana la stadion organizat probabil in premiera de fanii zimbru a inspirat un iz romanesc intr-un oras ocupat de o mentalitate sovietica cu o “minoritate imperiala” dominanta in toate sferele orasului.

Meciul a fost dragut, de calitate moldoveneasca, jucatorii se tavaleau mai mult pe jos decat jucau, viteza pe teren lasa de dorit, cel mai placut fapt au fost lozincele pe care si le strigau reciproc galereile Zimbru cu cea a Olimpiei.

Dupa prima repriza am iesit sa caut un veceu, si in timp ce ma indreptam spre veceu am prins asa o vorba cu ureceha “нашы гимповских ибут”. Aceste vorbe mi-au dat de inteles ca Balti este un oras putrezit de comunism, un oras depasit de timp, unde noi (Chisinauenii) suntem “гимповцы” si unde societatea e impartita in “нашы” si “вашы”. Nu peste mult timp am vazut un negru cu berea in mana caruia Mihai o vrut sa-i faca o poza, la care el politicos a raspuns in Romaneste ca nu trebuie. De aici si concluzia mea personala, majoritatea baltenilor sunt niste rusofoni retardati pana si negrii din togo au insusit Romana pe cand ei debilii doua boabe in Romana nu pot lega. Sunt sigur ca sunt si Balteni normali insa nu am avut ocazia sa-i intilnesc.

P.S. Nu sunt ultras sau mare fan de fotbal, insa dupa o emisune tv pe care am privit-o ieri am realizat ca galeria Red Smoke si Young Legion, este o galereie de rusofoni retarzi care cred ca viziunile anti fasciste sun mai putin radicale ca cele fasciste. De fapt sunt niste copii care nu au primit bataia necesara de la parinti, asa ca si-au primit-o ieri de la “Oastea Fiara”.

Publicat în: on 12/05/2010 at 12:29  Comentarii (3)  
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.